Splendorile unei "Povești de iarnă" nipone
de Cristina Rusiecki | 16 iulie 2008
Vă aduceți
aminte de spectacolul "Poveste de iarnă", în regia lui Kurita Yoshihiro,
de la Teatrul "Ryutopia" din Niigata,
prima companie de teatru NO înființată
în Japonia? Invitată în anul 2006, la cea de-a cincea ediție "Shakespeare", producția lua crema festivalului, într-un an
în care publicul avusese șansa
să vadă "A douăsprezecea noapte", în regia lui Declan Donnellan,
produs de Festivalul Internațional Cehov de la Moscova, în cooperare cu
Compania "Cheek by Jowl" din Londra, "Visul unei nopți de vară", în
regia lui Oskaras Korsunovas, de la Teatrul Municipal din Vilnius și "Hamlet", în regia lui Omri Nitzan,
de la Teatrul "Cameri" din Tel Aviv.
Acum, Compania de teatru "Art Act" din Cluj, în colaborare
cu Teatrul Național "Lucian
Blaga", a avut strălucita idee să invite din nou producția japoneză, de data aceasta,
pentru o reprezentație în fața publicului clujean, în data de 19
iulie, la ora 19.00. Acesta va asista la o "Poveste" shakespeariană
mitic-stranie având pe fundal o imagine
compozită, ascensională, o cruce creștină, intens-albă,
cu infiltrări de bonsai, cu răsuciri poticnite, ramuri creponate și
contorsionate. În fața ei, din
zestrea NO, descind în Shakespeare, patru statui care se mișcă lent, fete cu fața
vopsită în alb tradițional.
Fără expresie, se învârt lent lângă mai multe sfere albe,
luminate pe dinăuntru. În spatele mișcărilor lor imperceptibile,
timpul curge. Inexorabil. Pe parcursul spectacolului, făpturile-statui
scot sunete bizare, înalte, fracturate, neomenești,
cvasi-"tehnice".
Suprapunerea de esențe mitice, de o simplitate
fără breșă, incizează încărcătura grea, cu
depozite întregi de civilizație și experiență, pescuind în
afecte reprimate. și rigidizate în înghețuri. Latențe imense
care produc cutremure în adâncuri. Expresia se manifestă ca un adjuvant
redus, precar, atent formatat, schematizat, care pune amortizoare marilor
avalanșe de la rădăcinile ființei. Nimic nu iese la suprafață.
Zvârcolirile se declanșează și iau amploare doar în adâncuri
cel puțin asta lasă să
se înțeleagă sobrietatea
actoriei, jocul auster și rigiditatea
corpurilor. Încercuit de durate personale hașurate, stratificate, prin
rotirile celor patru fete cu fețe abstract-albe, imaculate și
imobile, timpul înglobează tot, doar presimțit în planurile multiple,
în infinitele straturi suprapuse ale lumilor interioare concentrice. De aici,
pe fețele actorilor, răzbate doar câte o reflexie palidă.
Dincolo, în adâncuri nevăzute, suferințele au consistență
exemplară. Acest exemplar este dublat, în spectacolul lui Kurita
Yoshihiro, de simplitate și minimalism în actorie. Statura dreaptă,
aparenta imobilitate a fiecărui personaj fac totul să respire,
solemn-simplu, sensuri, dincolo de artificiile obișnuite; departe de
psihologiile, oricât de complexe, întâlnite pe scenă. Regina învinuită are noblețe,
eleganță în atitudine, frumusețe și demnitate. Aceeași
sobrietate se citește și în jocul Regelui. Mijloacele tiranului din
faimoasa poveste sunt bine strunite și atent reduse la esențial, în
timp ce vina tragică ia amploare, iar mirajul suspiciunilor îi
amputează personalitatea, rupând echilibrul rege-cosmos. Un traumatism ale
cărui efecte pot fi vindecate numai cu un deceniu și jumătate de
penitență.
Emoția grea, pentru care orice translație
lingvistică e balast fără acoperire, rămâne de necuprins în
cuvinte. Ritmul spectacolului pare consonant cu mersul universal al lumii și
cu mișcările cosmice. Restul... e catharsis.
Cel puțin, așa era la reprezentația de acum doi ani, după câte
scriam la vremea aceea. Nimic nu ne face să credem că lucrurile s-ar
fi schimbat între timp. Publicul clujean va avea șansa
să vadă un spectacol nemaipomenit. Vizionare plăcută!
|
