"Poveste de iarnă" despre Shakespeare în haine japoneze
Un articol de Horatiu Damian
Sîmbătă, la Teatrul Național, compania japoneză de teatru Ryutopia a prezentat spectacolul "Poveste de iarnă", după piesa omonimă a lui William Shakespeare. Spectacolul a avut o durată de aproximativ două ore și jumătate, reușind să capteze atenția spectatorilor în pofida diferențelor notabile de abordare culturală.
Bucătăria japoneză
Regizorul spectacolului declara, la conferința de presă, dar și în interviurile date după anul 2004, cînd a inițiat acest program, că dorește să realizeze o sinteză între teatrul japonez tradițional No și cel european, în speță, cel derivat din piesele lui Shakespeare. Ceea ce au văzut spectatorii sîmbătă seara demonstrează că este foarte greu să realizezi un sincretism perfect între două genuri atît de diferite. Teatrul No, un ansamblu extrem de coerent de coduri exprimate prin lumină, scenografie, dans, muzică, incantații și mișcări, fiecare corespunzînd unei idei sau unui sentiment, nu se prea regăsește în "Poveste de iarnă". Mai degrabă putem vorbi despre un teatru european în haine japoneze.
Kimonouri a la Shakespeare
Cît despre haine, scenograful Shingo Tokihiro a explicat la conferința de presă, cum a împăcat necesitățile de a exprima spiritul lui Shakespeare cu dezideratul păstrării tradiției japoneze. Kimonourile actorilor sînt unisex, putînd fi schimbate între actori indiferent dacă sînt bărbați sau femei. Au fost lucrate cu migală: pentru costumul protagonistei, ritmul de lucru a fost de 37 de centimetri pătrați de țesătură pe săptămînă, fără să mai punem la socoteală cusutul. Aceste costume, potrivit declarațiilor actorului principal, îi ajută foarte mult pe interpreți să intre în "pielea" personajelor.
Stil japonez
Din punct de verere actoricesc, recitalul interpreților japonezi a reprezentat o reconfortantă noutate. Venind dintr-o cultură aparte, plină de personalitate, modul în care s-au raportat la personaje a surprins prin originalitate în rostire, mimică, gesturi, toate diferite de ceea ce spectatorul european se așteaptă să vadă. O mențiune merită și rostirea, într-o japoneză foarte frumoasă. În Teatrul No se rostesc puține cuvinte, mai mult incantate. La "Poveste de iarnă", actorii au fost nevoiți să se întrebuințeze serios, ca să facă față abundenței de text shakesperian. Fapt cu atît mai dificil cu cît pronunția japoneză e guturală, iar cuvintele au toate silabele accentuate.
Și un pic de No
Din teatrul japonez s-au păstrat doar cîteva elemente. În primul rînd, patru personaje koken, auxiliari care, pentru acest spectacol, au purtat numele de Kotodama (în traducere, Spiritele Limbii, cele care pot afecta realitatea prin simpla sonoritate a cuvintelor și a modului în care sînt rostite). A fost utilizată și o mască tradițională. Unele gesturi (acoperirea ochilor cu palma, semnificînd plînsul) ca și corul, s-au mai păstrat din tradiția străveche. Remarcabil a fost pe scenă însuși regizorul, Yoshihiro Kurita, în dublu rol, (Antigonus și Păstorul). Subtilitatea jocului său, contrastul între cele două locuri, dar și nuanțele sufletești exprimate printr-o mimică abia perceptibilă, dar foarte sugestivă, merită toate aprecierile. Compania Ryutopia a fost invitată cu acest spectacol la festivalele Shakespeare ce vor avea loc în acest an în Ungaria, Polonia și Germania.
"Poveste de iarnă"
Compania de Teatru Ryutopia, Niigata, Japonia
Regizor: Yoshihiro Kurita
Cu: Ayumi Tanida (Leontes), Hirokazu Kohci (Polixenes), Haruyo Yamaga (Hermione), Michiko Yokoyama (Mamillius), Misaki Machyia (Perdita), Kazuma Arai (Camillo), Maeko Ohyama (Florizel), Chiaki Nagatomi (Paulina), Ay Yokoyama (Emilia) Yoshihiro Kurita (Antigonus/ Păstorul), Yumemi Tsukano, Aya Sumida, Hoshimi Tsukano, Tomoyo Isono
Traducerea în japoneză: Kazuko Matsuoka
|
